Daca te gasesti in situatia in care ai nevoie repede de un contract de prestari servicii, si nu prea ai idee cum sa il intocmesti, iti venim in ajutor cu un model simplificat. Cum se intocmeste un contract de prestari servicii, ce trebuie sa contina ?
In primul rand, un contract, indiferent daca este vorba despre prestarea unor servicii, sau despre vanzarea unor bunuri, trebuie sa contina cel putin cateva puncte care trateaza intrebari de genul “cine semneaza”, adica, intre cine si cine se intocmeste acel contract, cine ce ofera, care parte ce obligatii are fata de cealalta parte, respectiv, ce se intampla in cazul in care unul dintre partile semnatare nu isi respecta obligatiile contractuale.
In jurisprudenta, in legislatia referitoare la contabilitate, si in cartile de specialitate din domeniile anexe, s-au scris volume si probabil ca se vor mai scrie volume despre ce si cum trebuie sa contina un contract, in functie de ce fel de contract este, si de ce anume trebuie sa contina acele lucruri pe care trebuie sa le contina, noi insa, nu vom discuta despre aceste lucruri, pentru ca dorim doar sa venim in ajutorul celor care au nevoie de un sablon simplu, repede, pentru a intocmi un contract.
Contractul de prestari servicii prezentat aici, este unul foarte simplificat, si provine din
experienta mea de peste 20 de ani in comert. Contine minimul de elemente necesare pentru prestarea unor servicii de orice natura (constructii, IT, contabilitate, dezinsectie, etc.) pe baza unui contract. Poate fi bineinteles, completat si/sau modificat in functie de necesatile fiecarui caz.
Minimul de elemente necesare :
– Numarul si data contractului
Este foarte important, ca un contract sa primeasca un numar de identificare inregistrat in fluxul de documente contabile ale ambelor parti. Avand un numar de identificare si o data, se elimina multe neintelegeri eventuale ulterioare, si se poate localiza documentul mai usor, dupa trecerea anilor. Nu stii niciodata cand va fi nevoie sa localizezi repede un contract intocmit cu ani de zile in urma. E bine sa ai deci, la indemina, un numar si o data a contractului respectiv.
– Partile semnatare
E clar. Trebuie specificat cine semneaza cu cine, care dintre parti ce statut ocupa din punct de vedere al contractului respectiv, cine ofera cui, adica, cine este beneficiar si cine este ofertant. In cazul persoanelor fizice, trebuiesc specificate datele personale, pe baza careia o persoana naturala poate fi identificata. In cazul persoanelor juridice, datele juridice si fiscale de identificare.
– Obiectul contractului
Ce ofera vanzatorul sau prestatorul beneficiarului sau clientului, in termenii contractului. Ce se presteaza, ce se vinde, ce lucrare se executa, etc.
Se poate de asemenea specifica, daca e cazul, durata derularii contractului, daca nu se va specifica separat mai jos, la obligatiile partilor.
– Remunerarea serviciilor prestate sau plata bunurilor achizitionate
E clar, cat plateste beneficiarul pentru ceea ce i se presteaza sau cat achita pentru ce a primit de la cealalta parte, in ce conditii, ce termene de plata.
– Obligatiile partilor
Care din parti ce obligatii accepta in momentul semnarii contractului, fata de cealalta parte. E bine de specificate separat, care sunt obligatiile prestatorului, si care sunt cele ale beneficiarului.
– Rezolvarea disputelor
Ce se intampla daca una din parti nu isi respecta obligatiile contractuale fata de cealalta parte, respectiv, care sunt modalitatile in care una dintre parti poate comunica celeilalte, ca, considera ca partea respectiva nu si-a indeplinit obligatiile. Cum se rezolva eventualele dispute ce pot aparea din acest motiv.
– Forta majora
Ce se intampla daca una din parti nu isi poate indeplini obligatiile contractuale din cauze independente de vointa sa.
– Clauze finale.
De obicei, se specifica in cate exemplare si in prezenta cui, eventual a martorilor, s-a intocmit un contract, respectiv, daca contractul si obligatiile contractuale ale partilor intra in vigoare, din data semnarii sau din alta data.
Pentru a descarca un model de Contract de Prestari Servicii, intocmit pe baza celor de mai sus, dati click pe unul din legaturile de mai jos:
Contract de Prestari Servicii in format DOC – pentru Word 97, XP, 2000, sau 2003
Contract de Prestari Servicii in format PDF – pentru cazul in care nu aveti nevoie sa editati/completati documentul pe calculator, respectiv, il tipariti din PDF, si il completati de mana, sau cu masina de scris (mai sunt cazuri)
Contract de Prestari Servicii in format RTF – pentru cei care nu detin Word, sau alt editor mai sofisticat de text, si au la dispozitie doar Wordpad din Windows – este suficient si ala in cele mai multe cazuri, pentru editarea simpla a unui contract.
Cum vi se pare ? V-a fost de folos ? Ce alte documente ati vrea sa vedeti cum arata ?
Scrieti-ne in comentarii, si vedem ce se poate face !
Vrei să afli despre reducerile de preţ ?