Numărul atacurilor informatice asupra siturilor WP a crescut. România pe lista ţărilor din care atacurile provin !

 

Conform unui articol publicat pe situl care analizează şi face public toate vulnerabilităţile platformei WordPress, în ultimele 60 de zile numărul atacurilor cibernetice de tip forţă brută (Brute Force Attack) a crescut enorm.

Deşi numărul de locaţii geografice din care se încearcă penetrarea cu orice preţ a siturilor bazate pe wordpress, nu a crescut semnificativ, numărul de adrese IP însă, care sunt folosite în aceste atacuri, este tot mai mare, şi unele ţări sunt la loc de frunte, în ce priveşte numărul atacurilor comise de hackerii ţării respective, în tentativa lor de accesare neautorizată a siturilor atacate.

Lista top 20 ţări din care atacurile
cibernetice provin. România este pe
listă cu un număr semnificativ
de atacuri.
Sursă imagine: captură de ecran de AICI

Atacurile de acest gen nu sunt foarte complexe, ele bazându-se doar pe încercările de autentificare repetate la nesfârşit, dacă situl permite, folosind nume de utilizator şi parole generate aleator sau compuse din datele sitului sau blogului atacat.

Editorii modulului Wordfence, care inclusiv în versiunea gratuită, protejează eficient împotriva atacurilor de acest gen, au publicat inclusiv lista cu ţările, adresele de IP, şi companiile de care adresele atacatoare aparţin, şi se pare că un număr semnificativ de atacuri provine chiar din România.

Nume cunoscute pe piaţa de hosting, ca lugan, hetzner, ovh, şi alţii, se află pe lista atacatorilor, şi ori firmele respective, ori clienţii lor care deţin şi operează blocurile de IP respective, vor trebui să dea socoteală mai devreme sau mai târziu, pentru aceste activităţi ilicite.

Mă gândesc de multe ori, dacă dorinţa asta hackerilor şi puştanilor interesaţi de activităţi ilicite de acest gen, de penetrare a siturilor pe care nu le-au construit ei, nu cumva provine dintr-o altă lipsă de… penetrare, dar asta e deja probabil o discuţie de purtat cu psihologii care-i vor trata pe respectivii, când vor fi prinşi.

Pentru că de prins, vor fi prinşi, şi traşi la răspundere, de vreme ce toate datele atacurilor au fost făcute public de editorii Wordfence.

Cei care vor să-şi protejeze situl de atacuri de acest gen, este recomandat să-şi instaleze suita de securitate gratuită, Wordfence

Sursa originală a informaţiei AICI


Vrei să afli despre reducerile de preţ ?

Lasă-mi adresa de e-mail şi îţi voi trimite periodic un mail cu reducerile actuale
Email *

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *