Motto: „Orice lucru care merită făcut, merită făcut BINE” (Anything worth doing at all, is worth doing well).
Trăim într-o lume în care superficialitatea şi lucrurile făcute anapoda, fără rost, câştigă tot mai mult teren, şi nicăieri nu se vede asta mai bine, decât în online, în lumea tehnologiei, dar în mod special a marketingului online, şi a marketingului afiliat.
Fiind şi afiliat atât în reţelele cunoscute din ţară [link profitshare] [link 2performant] de vreo 4 ani, dar şi în alte reţele de marketing europene şi occidentale, de peste 10 ani, am văzut în decursul anilor câteva lucruri făcute absolut prost, care se pare, s-au importat parcă din occident, şi în România.
Lucrurile astea făcute prost, cam pun beţe în roate atât advertiserilor care le „comit”, firmelor de „PR” care le produc, cât şi clienţilor, afiliaţilor, şi nu în ultimul rând, întregului proces de comerţ online din ţară, crescând numărul celor care NU AU ÎNCREDERE să-şi facă cumpărăturile online, reducând pînă la urmă întreg potenţialul comercial al tuturor.
N-am nimic în special cu nici o firmă anume, da’ parcă e plină ţara de firme de marketing şi PR cu titulaturi de-ţi pică falca, şi angajaţi cu titluri pe FB şi Linkedin atât de răsunătoare, de te faci mic şi neînsemnat când le vezi, cu poze de la evenimente aşa de mari profilul lor de Instagram şi Pinterest, de te simţi ca o furnică în faţa lor, dar titulaturile şi lauda aia de sine a lor parcă nu prea are tangenţă cu realitatea şi calitatea, sau mai bine zis, lipsa calităţii lucrurilor pe care le fac de fapt, campaniile care le derulează, sunt mai dăunătoare decât ar fi fost decizia lor de a nu mai face marketing deloc.
Am adunat aici succint, doar câteva GREŞELI (deci repet, le consider greşeli, şi prin urmare, nu spun că-s beţe-n roate puse cuiva intenţionat, dar sunt fără îndoială impedimente în faţa oricărui progres comercial real), din cauza cărora lucrurile nu funcţionează aşa cum trebuie, se pierde timp şi bani, şi s-ar putea evita cu uşurinţă.
Din vizorul unui marketeer afiliat, lucrurile de mai jos sunt cam beţe în roate:
- advertiserul X face o promoţie în ziua de Luni, de la ora 9 dimineaţa, „flash sales” cum le place să le spună „evenimentelor” ăstora, şi pînă pe la 9 seara. Şi comunică reţelei şi afiliaţilor, chestia asta, pe la 3 după-masă.
Pentru a putea derula ORICE campanie de real succes într-o ţară în care mai tot omul îşi citeşte mailul cam o singură dată pe zi (dacă şi-l citeşte, că deh, nu suntem toţi tinerei şi nu ne verificăm toţi căsuţele de mesagerie, chat, notificări, şi altele asemănătoare, din frica de FOMO / fear of missing out), este la mintea cocoşului proverbial să:
– laşi timp suficient afiliaţilor / partenerilor de orice fel să pregătească din timp campania
– deci cam tre’ să comunici măcar cu 2…3 zile înainte, ce vei derula, în ce condiţii, când
- când afiliatul / partenerii vor să vadă produsele care vor face parte din promoţia rapidă, şi grilele de preţ care ar trebui să fie active în timpul campaniei respective, sunt lăsaţi cu ochii-n soare, sau întâmpinaţi în cel mai bun caz cu o pagină de genul „începem în curând”. Nu tu orar, nu tu preţuri, nu tu condiţii, nu tu comisioane valide, pentru afiliaţi, nu tu nici măcar % reduceri, să vază şi potenţialul client ce va pierde, dacă nu cumpără X produse în perioada campaniei. Foarte, foarte inteligent, da ? Că am de multe ori impresia că accentul se pune pe cât de băţos ştie xulescu grafician la firma Y să facă un banner sau un landing page de o singură imagine în photoshop, decât ce vrea să comunice campania de fapt. (Oamenii ăştia sunt plătiţi să facă vânzare pentru advertiser, sau sunt plătiţi să distrugă afacerea ? numa’ întreb şi eu aşa…)
- o mare parte a bannerelor din campanii sunt TRIMISE CĂTRE PAGINA PRINCIPALĂ A ADVERTISERULUI, pagină principală pe care de obicei NU EXISTĂ NIMIC CARE SĂ AIBE LEGĂTURĂ CU CE ERA ÎN RECLAMĂ. Ei, asta e una din cele mai mari risipe de resursă, de timp, de bani, şi de potenţiali clienţi.
ORICE BANNER PUBLICITAR AR TREBUI FĂCUT ÎN AŞA FEL ÎNCÂT SĂ TRIMITĂ ORI DIRECT LA PAGINA UNUI PRODUS ANUME, SAU CEL PUŢIN, LA O CATEGORIE DE PRODUSE. ÎN CAZUL ÎN CARE CAMPANIA ARE O PAGINĂ DEDICATĂ (DEDICATED LANDING PAGE) CU SELECŢIA DE PRODUSE CARE FACE PARTE DIN OFERTĂ, TOATE BANNERELE TREBUIE SĂ TRIMITĂ LA ACEA PAGINĂ.
- advertiserii derulează o campanie, care ţine o perioadă scurtă sau mai lungă, şi indiferent dacă promoţia se referea la un singur produs, sau la o selecţie de produse, DUPĂ ÎNCHIDEREA CAMPANIEI RESPECTIVE TOATE URL-URILE SE PIERD SAU SE MODIFICĂ, produsele SUNT MUTATE LA ALTE ADRESE, ŞI NU SE FACE REDIRECŢIONARE DE LA ADRESELE PRODUSELOR DIN TIMPUL CAMPANIILOR, LA ADRESELE ULTERIOARE ALE PRODUSELOR.
ORICE ADRESĂ care a făcut parte la un moment dat dintr-o campanie a unui advertiser, INDIFERENT de perioada în care adresa sau adresele respective au făcut parte din URL-urile sitului, TREBUIE PĂSTRATĂ ŞI REDIRECŢIONATĂ la adrese actuale folosind soluţii tehnologice aflate la îndemâna oricui, GRATIS. Cine nu păstrează adresele produselor din campaniile ce le derulează, şi nu le redirecţionează permament, la adresele actuale ale produselor, face o risipă de potenţial comercial, şi aruncă cu banii pe fereastră.
- Comunicare ambiguă referitoare la termenii şi condiţiile programului de afiliere, în special legat de politica PPC.
Am văzut că TOS-ul advertiserilor în ambele reţele româneşti de marketing afiliat, abundă de expresii de genul „Permitem adwords dar nu permitem search advertising”, „puteţi derula campanii de PPC dar nu permitem să licitaţi pe MĂRCI ÎNREGISTRATE PE CARE LE COMERCIALIZĂM”… (şi uită care sunt mărcile pe care NU ai voie să licitezi), sau „permitem PPC pe google adwords, dar nu pe search şi nu pe display” (probabil se gândeau la campanii de shopping, video, sau games ? ah, stai aşa, păi games, video = face parte din display, shopping = nu ai acces la resursele necesare, ca afiliat, da ?). Se referă la mărcile înregistrate de ei la OSIM ? Se referă la marca produselor pe care le primesc şi ei spre comercializare de la furnizorii lor ? Se referă la cuvintele care se regăsesc în denumirea firmei / sitului brandului ? Foarte rar se specifică chestiile astea, şi dă naştere la confuzii, la comisioane respinse pe bandă rulantă, şi multe alte neînţelegeri.OMUL CARE NU SE EXPRIMĂ CLAR ÎN DIALOGUL SĂU CU INTERLOCUTORII SĂI, SĂ NU FIE SURPRINS CĂ NU ESTE ÎNŢELES. Şi asta e cam valabilă şi în marketing, şi în mod special în marketingul afiliat. Dacă nu ştii să explici ce permiţi şi ce nu permiţi în campania ta, să nu fii mirat că sunt discuţii aprinse pe grupurile de facebook legate de marketing (~afiliat) că partenerii tăi sunt supăraţi pe tine / firma ta / activitatea ta ca advertiser. Ce-a însemnat pentru tine, ce-ai scris în TOS, şi ce-au însemnat de fapt termenii ăia pentru partenerii tăi, s-au dovedit a fi 2 lucruri diferite. Dacă eşti advertiser: ÎNVAŢĂ SĂ COMUNICI MAI CLAR, MAI EXPLICIT (foloseşte PRECISION OF LANGUAGE, expresia potrivită la locul potrivit şi găseşte timp şi dedicarea necesară să specifici nişte termeni clari în termenii şi condiţiile programului tău de afiliere.) Dacă eşti afiliat: PUNE ÎNTREBĂRI ADVERTISERULUI, bate-i la cap (eventual măcar pînă îţi dai seama că nici ei nu prea înţeleg ce şi cum, şi au copiat şi ei termenii ăia de la alţii) să-ţi răspundă la întrebările tale, să-ţi clarifice termenii şi condiţiile, băbeşte, pe limba ta, ca să nu bagi bani, timp, să nu depui efort degeaba în promovarea lor.
- Bannerele făcute pentru campanii care au expirat de mult sunt păstrate de advertiseri în paleta de unelte puse la
dispoziţia afiliaţilor. Adică, iei frumos bannerele, (mai ales în 2performant), le filtrezi pe nişa sau
advertiserul care te interesează, ordonezi în funcţie de CR (conversion rate / rata de conversie), şi îţi dai seama
verificându-le bucată cu bucată, că toate campaniile respective au expirat de mult, şi aparent, sunt lăsate acolo ca
să dea bine la CR, căci alea care sunt actuale, cam sunt cu rata de conversie sub 1% şi cam tind spre zero. - Bannerele ce le preiei şi le bagi în „grilă”, sau le pui în rotaţie pe estate-urile online ce le deţii, dispar, aşa, peste noapte,
sau rămîne sensibilitatea la clic a cadranului în care era imaginea ieri, deci click se poate da, dar imaginea dispare, pentru că s-a gândit advertiserul sau cei care îi administrează campania, că ar fi bine să şteargă imaginile că oricum alea nu i-au adus vânzare. Nu se gândesc, însă, că acele imagini sunt încă în rotaţie pe undeva pe blogul cuiva sau în campania PPC a vreunui afiliat, şi ştergând imaginea, aruncă cu banii partenerilor / afiliaţilor pe fereastră.Dacă eşti advertiser, sau administrezi activitatea de marketing afiliat pentru unul sau mai mulţi advertiseri, înainte de a şterge o imagine de banner: -- verifică dacă imaginea aia are impresii măcar în ultimele zile -- dacă nu poţi verifica chestiile astea, cere-i reţelei să-ţi dea uneltele necesare să poţi verifica chestiile astea, să REDUCEM LA MINIM munca făcută în zadar şi suma banilor aruncaţi pe fereastră
Dacă eşti afiliat... :) speră să se implementeze funcţii şi pentru noi în reţele, dar între timp, verifică-ţi măcar din când în când bannerele ce le ai în campanii sau pe blog(uri), să nu te trezeşti că ţi-a dispărut imaginea celei mai frumoase rochiţe la care tocmai îi făceai reclamă pe blog + PPC.
- Chestia ce-am amintit-o mai sus cu dispariţia adresei produselor din timpul campaniilor flash, e din păcate valabilă şi la produse care nu fac parte din vreo campanie anume, şi la legături / linkuru simple, generate din orice unealtă. Adică, nu de puţine ori, am întâlnit advertiseri noi la care reţelele le fac reclamă, zarvă mare cum s-ar zice, şi ne bucurăm noi ca afiliaţi, c-au apărut în reţea, preluăm produse, bannere, generăm linkuri, începem să le promovăm, şi începem să primim notificări (ăsta chiar e cazul mai bun !), că unealta respectivă nu mai există, sau… mai rău, descoperim după o săptămână de PPC şi altele, că de fapt produselor respective li s-a modificat adresa, şi acum linkurile noastre de afiliat trimit la 404 / negăsit, sau o pagină goală.
Dacă eşti advertiser CARE NU ARE PRICEPEREA TEHNICĂ POTRIVITĂ PENTRU A ADMINISTRA CORECT UN SITE, angajează pe cineva care se pricepe, sau FĂ OUTSOURCING. Internetul abundă de freelanceri şi situri de outsourcing, cu ajutorul cărora pentru banii de-o ţigară sau de-o bere, cum s-ar zice, toate aspectele tehnice ale unui site / shop / blog sau orice alt "estate" online, pot fi administrate uşor. De exemplu fiverr.com, peopleperhour.com,upwork.com, şi multe altele. Nu te baza pe faptul că "ştie văru'mio şi are el grijă", sau "las că citesc eu câteva chestii online şi ştiu si eu să fac". Mentalitatea asta de "dă-o-ncolo că ş-aşa'i bine", nu (ar trebui să îşi găsească) îşi are locul în vocabularul şi în mintea unui comerciant care se respectă.
Astăzi, cam astea mi-au venit în minte, şi le-am notat aşa, dintr-o răsuflare. Eşti coleg afiliat ? Ce părere ai despre chestiile astea ? Eşti advertiser, sau reprezinţi o firmă, şi administrezi campanii ? Aştept cu interes şi părerea ta. Lasă-mi un comentariu în căsuţa de comentarii de sub articol, chiar dacă nu eşti de acord cu ceea ce am avut eu de spus. Public cu drag toate comentariile, singurul criteriu este decenţa în exprimare. Aştept cu interes comentariile.