Videoproiector la un preţ bun, pentru spaţii mici

 

Videoproiectorul începe să devină un accesoriu de nelipsit din viaţa firmelor, şcolilor, grădiniţelor. Este un fapt dovedit, că măsura în care atenţia privitorului este captată sau nu, depinde în mare măsură şi de calitatea, mărimea, şi interactivitatea imaginii privite. Imaginile aflate în mişcare captează atenţia în mult mai mare măsură decât planşele statice.

Prin urmare, videoproiectoarele devin tot mai necesare – şi până la urmă, sunt de fapt tot mai accesibile – şi în firmă, pentru formarea angajaţilor, pentru prezentarea materialelor oricum obligatorii de protecţia muncii, protecţia mediului, dar şi în şcoli, şi orice alte locaţii de studiu, workshopuri, cursuri, pentru că fără ele, pur şi simplu, materia de studiu nu se prea poate preda.

Videoproiector Benq MS527 3300 care consuma cu 70% mai puţin prin tehnologia SmartEco

Dar cum alegi cel mai bun videoproiector ? Investeşti într-unul mai scump şi mai profesional, sau  te mulţumeşti şi cu unul mai ieftin, eventual un model care e suficient pentru necesităţile tale ?

Ai nevoie de un proiector care să proiecteze la 100 de metri, sau, e suficient şi unul care proiectează de la distanţă mai mică ? Cât spaţiu ai la dispoziţie, pentru suprafaţa de proiecţie ? (suprafaţa în metri pătraţi, sau lungimea în diagonală a suprafeţei pe care se va face proiecţia)

Dacă îţi doreşti un videoproiector pentru spaţii mici, care să fie mic, util, practic şi să îţi poţi face prezentările cât mai “lin” atunci încearcă Videoproiectorul de la BENQ MS527.

Este SVGA, 3D, HDMI, 3300 lumeni, şi este perfect pentru proiecţiile pe suprafeţe mai mici, de la distanţă sub 3 metri (casă, sală de conferinţă mai mică, firmă, birou, sală de clasă, laborator,atelier,etc)

Conţine tehnologia SmartEco prin care poţi să economiseşti mai multă energie, pentru că lampa videoproiectorului consumă cu până la 70%  mai puţin , deci poţi avea costuri de mentenanţă mai mici, fiind foarte bine plasat şi din punct de vedere al costurilor de utilizare.

În descrierea produsului scrie că are următoarele date tehnice:

– 3D Ready, rezoluţie nativă 800×600 pixeli, rezoluţie maximă 1920×1200 pixeli, zoom optic 1.1x, şi 1 miliard de culori (unul din noile “actual” 48 bit depth, ca adâncime de culoare).

imaginea cu videoproiectorul Benq de 3300 lumeni

– lampa de proiecţie are puterea de 190 W, cu durată de viaţă de 4500 ore în mod “normal” (utilizat fără mod economic) şi 10000 de ore (în mod economic, asta înseamnă la 2 ore de utilizare la fiecare proiecţie, că va rezista la 5000 de proiecţii, adică mai mult de 10 ani ! şi dacă proiecţiile sunt mai scurte… evident, mai mult).

– are telecomandă
– putere maximă consumată este de 270 W
– greutatea sa este de doar 1.9 kg
– dimensiunea carcasei este medie, cu o carcasă foarte frumoasă din punct de vedere estetic, de 283 x 222 x 95mm.

Este un proiector uşor de transportat şi nu ocupă mult loc.

Are 2 conectori VGA (adică se poate conecta simultan la 2 surse diferite), 1 conector HDMI pentru televiziune de înaltă definiţie, 1 Monitor Out (pentru verificarea imaginii afişate), RS-232, S-Video, Composite Video, Audio Out, Audio Mini Jack si USB type B, prin urmare, permite şi mixaj de sunet / karaoke / traducere instantanee pentru materiale care se află în limbi străine. E un proiector “deştept”, depinde doar de persoana care-l utilizează, în ce măsură va beneficia de funcţionalităţile sale.

Ce preţ are şi unde pot să cumpar acest videoproiector BenQ ? Acest model are pret accesibil. DAR ATENŢIE ! Vânzătorul scrie pe situl său, că în cazul în care ştii un preţ mai bun pentru acest videoproiector, va egala preţul indicat de tine ! Deci, sunt puţine şanse să îl iei din altă parte, mai ieftin !

Se poate   COMANDA AICI , pe site-ul specializat pe produse de papetărie şi birotică.

Ce părere aveţi despre acestă marcă de videoproiectoare ? Cunoaşteţi brandul ? Ce părere aveţi despre produsul prezentat ? Dar de comerciant ? Aţi mai lucrat cu Benq ? Dar cu comerciantul ?

Despre comentarii Disclaimer

Vrei să afli despre reducerile de preţ ?

Lasă-mi adresa de e-mail şi îţi voi trimite periodic un mail cu reducerile actuale
Email *

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *