Zilierul cu sapa, şi proprietarul de tractor. Sau de ce o agenţie de PPC nu are ce căuta ca advertiser în afiliere.

Pe unul din grupurile de facebook pe care se discută despre afiliere, şi marketing afiliat în general, s-a pornit de curând o discuţie în care un coleg afiliat, proprietar sau administrator de agenţie PPC (nu-i dau numele că nu vreau, sincer să-i fac reclamă), ne-a invitat pe noi, ceilalţi afiliaţi, să aducem clienţi ca afilaţi, agenţiei sale de PPC.

Şi pentru că nici argumentele logice, nici supărarea unor colegi mai experimentaţi, care ştiu din experienţă că nu e ok să faci aşa ceva, nu au avut rezultatul scontat, ba mai mult, colegul cu agenţia a răspuns într-un mod destul de flegmatic, voi încerca să explic print-o poveste, o parabolă, prin analogie, de ce nu e ok ca o agenţie de PPC să facă parte dintr-o reţea de afiliere ca advertiser.

Free clipart http://cliparting.com/free-tractor-clipart-21590/

Primul meu impuls a fost să îi explic respectivului chiar pe grupul de FB, dar am zis, de ce să nu iasă şi de un articol din discuţia asta ? Că poate învaţă şi alţi afiliaţi din poveste. Deci iată povestea.

Să explic pe ardeleneşte, cu vorbă de om simplu, că-s copil de ţăran agricultor, şi sapa şi ogorul te învaţă multe.

Noi ăştia „ceilalţi ” muritori de rând, care nu lucrăm ca agenţie, indiferent de gradul de pricepere, sau clasamentul din reţeaua de afiliere, sau de rezultatele atinse, suntem *zilieri* pe câte o moşie. Sau pe mai multe. Da ? Zilieri.

Dăm şi noi cu sapa, producem ce producem, moşierii sunt fericiţi, avem un administrator care ne scrie şi nouă pe caiet, care ce-am produs în fiecare zi, şi noi trăim cu speranţa că într-o zi, peste o lună, poate peste 2, ne vom primi și noi bănuții ăia.

Și pentru alea puținele realizări ale noastre, venim în fiecare zi cu sapa, fiecare după posibilitățile sale, și contribuim și noi la munca pe moşie. Şi administratorul trimite vorbă în satele din împrejur că, uite, am şi eu grupul ăsta de zilieri, şi dacă vreţi să vă lucraţi pământul, lucraţi cu noi. Şi aşa… când lucrăm pe o parcelă, când pe alta.

Şi-ntro-zi, un nou zilier, mai înstărit ca noi, a venit şi s-a alăturat grupului nostru, spunând că e şi el zilier ca noi, dar bineînţeles, el nu vine cu sapa. Nuuuu. El vine cu tractorul. El e mai aproape ca clasă socială de administratorul care ne trece nouă chestiile pe caiet, ştii, sau cel puţin aşa pare, pentru că deh, noi suntem cu amărâta de sapă, şi el, cu ditamai tractorul. Şi are scris pe tractorul lui, mare, să se vadă bine, că el cheltuie pe combustibil, într-o zi, pentru tractorul lui, cât facem noi într-o lună.

Şi moşierul e fericit, căci iată, tre’să fie evident, nu-i aşa, că omul ăsta cu tractorul va lucra ogorul mai bine, decât nenorociţii ăştia cu sapa. Şi va da pământul roade, de nu-ţi vine a crede.

Noi zilierii, am fost toţi supăraţi, dar nu am avut ce face, pentru că evident noul nostru coleg cu tractorul a fost acceptat de moşieri, şi de administratorul nostru, şi doar ce aveam să facem ? Să nu ne mai prezentăm, să nu mai facem nici acel puţin, cât putem noi să facem cu sapa ? Am tăcut toţi, şi am mers mai departe.

Dar într-o zi, noul nostru coleg, în loc să se bucure de faptul că are deja realizări în mica noastră echipă, mai mare decât noi toţi laolaltă, ba mai mult, administratorul i-a dat şi diplomă că e în primii zece cei mai silitori muncitori (da’ de unde… ştiam cu toţii că nu e mai silitor, doar că are tractorul la îndemână, nah…), s-a ajuns la un moment dat de s-a încrezut rău de tot,  şi a început să ne zică: ia măi, ăştia cu sapa, ia haideţi să facem o afacere.

Ia convingeţi voi pe administratorul vostru, să nu mai facă atâta reclamă grupului vostru de zilieri, ia, mai bine convingeţi şi voi pe alţi moşieri pe a cărui pământ încă nu aţi lucrat, ca în loc să vă contracteze pe voi cu sapa, mai bine să mă cheme direct doar pe mine, să le lucrez ogorul eu, cu tractorul meu. Şi vă dau câte 50 de lei de căciulă, pentru fiecare moşier pe care îl convingeţi să lucreze cu mine, în loc să ajungă să lucreze cu voi.

Păi şi, spuneam noi, dacă tu le vei lucra lor ogorul cu tractorul, noi ce mai lucrăm după aia ? Că ne dai acum 50 de lei, şi după aia, cum rămâne ? Că ei nu vor mai avea nevoie de noi ?

Aaaaa.. nu, zice colegul cu tractorul, să vezi că nu-i aşa, că în timp ce eu le lucrez pământul cu tractorul, o să le zic eu la toţi, să vă plătească şi pe voi, acolo, ca zilier, pe fiecare pământ lucrat cu tractorul.

Dar ce motiv are cineva cu o bucată de pământ, lucrată cu tractorul, care dă roade, să invite şi zilierii pe acelaşi pământ? Şi dacă nu dă roade omul ăsta cu tractorul, că n-a lucrat bine pământul, a împrăştiat seminţele în locul nepotrivit, sau a lucrat cu seminţe nepotrivite, banii s-au dus, şi nu mai poate contracta moşierul nici zilierii ? Că… deh, am uitat să spunem, tractoristul vrea banii înainte, şi pe zilieri îi plăteşti doar dacă dă şi pământul roade !

Noi cu ce rămânem ? Cu ăia 50 de lei ? Şi cu faptul că moşierul ăla nici nu mai vrea să audă de noi, poate ? Că e la mintea cocoşului, nu? dacă lucrând pământul cu ditamai tractorul, nu i-a adus roade, ce poţi face cu nişte „amărâţi de zilieri” ? Că… asta e, moşierul, aşa gândeşte.

Şi ne uitam toţi celalţi zilieri, uimiţi, unii la alţii, şi-am putut ajunge la o singură concluzie: acest nou „coleg” al nostru, cu tractorul, nu doar că nu ne e coleg, nu înţelege necazurile noastre, şi în dorinţa lui de preamărire, a uitat să fie om. Acest nou „coleg”, nu e un om de bine.

Şi ne-am întors în acea zi, toţi, supăraţi la casele noastre.

 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam Blocking by WP-SpamShield